Cacica: Pelerinajul aboslvenților 2013

By: Administrator

Peste 200 de elevi au participat sâmbătă, 27 aprilie 2013, la pelerinajul absolvenţilor de liceu, la sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. Pelerinajul, aflat la prima ediţie, a fost organizat de Episcopia Romano-Catolică de Iaşi prin Oficiul pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli. Având motoul: „Cu Maria la începutul maturităţii noastre”, obiectivul urmărit a fost de a-i încuraja şi întări în credinţă pe tinerii aflaţi în faţa unei etape importante din viaţa lor.

Organizat în premieră în Dieceza de Iaşi, pelerinajul absolvenţilor de liceu a fost „un adevărat pelerinaj”, cum mărturisea unul dintre organizatori. Tinerii, veniţi din toate zonele diecezei (Suceava, Iaşi, Huşi, Roman, Bacău, Oneşti, Hălăuceşti, Adjudeni, Luizi-Călugăra, Buruieneşti etc.), au fost conştienţi că sunt într-un pelerinaj, nu într-o excursie. În mijloacele de transport spre Cacica tinerii au cântat şi s-au rugat sfântul Rozariu; când au ajuns la sanctuar nu au ezitat să se apropie de sacramentul Împăcării cu Dumnezeu şi au participat la toate momentele de rugăciune propuse de organizatori.

Elevii, însoţiţi de profesorii şi păstorii lor sufleteşti, au pornit în procesiune spre sanctuar de la intersecţia cu drumul spre Rădăuţi. Au cântat şi s-au rugat sfântul Rozariu într-o atmosferă de mare încărcătură spirituală. Pr. Cristian Pal, OFMConv. i-a întâmpinat pe tineri în sanctuar şi i-a invitat să transforme orele ce urmează în ceasuri de întâlnire personală cu Dumnezeu. Mai mulţi preoţi stăteau deja la dispoziţia tinerilor la scaunul de spovadă. Era înălţător pentru suflet să vezi tineri în rând aşteptând să se împace cu Dumnezeu.

A urmat o rugăciune pregătită de tinerii din Bacău şi o reflecţie a părintelui Lucian Adam. „Binecuvântaţi sunteţi voi care aveţi o mamă!”, le-a spus părintele tinerilor. Cine are o mamă nu e singur. Cine are o mamă aleargă la ea şi rămâne cu ea. Isus nu şi-a refuzat mama niciodată. Cine aleargă la Isus prin Mama sa nu va fi refuzat.

Liturghia ce a urmat a fost prezidată de pr. Iosif Bisoc, OFMConv., inspector şcolar al Diecezei de Iaşi, care i-a salutat cu mare căldură pe cei prezenţi. Prin cuvintele emoţionante şi pline de voioşie de la predică, părintele le-a transmis tinerilor mai multă încredere în puterea rugăciunii şi a lui Dumnezeu: „Dacă veţi cere ceva în numele meu o voi face” (In 14,14). Pr. Iosif Enăşoae a dat citire unui mesaj din partea PS Petru Gherghel, prin care îşi exprima bucuria organizării unui asemenea eveniment, dar şi tristeţea că nu poate fi prezent fizic, fiind plecat din ţară.

Prânzul servit din pacheţele a fost o provocare pentru cei mai mulţi de a se cunoaşte unii cu alţii şi chiar de a pune în comun ceea ce au. Pe iarba verde din jurul sanctuarului puteai observa grupuri de la 10 la 40 de persoane care mâncau împreună, povesteau şi râdeau. Era bucuria creştină a Sfintei Liturghii care prindea contur în viaţa obişnuită.

Activitatea de după-amiază a început cu o prezentare a Facultăţii de Teologie din Iaşi, realizată de doi studenţi. A urmat apoi adoraţia euharistică, ce a fost coordonată de tinerii din Zona Iaşi. Îngenunchiaţi în faţa Preasfântului Sacrament, tinerii au aşezat în mâinile Domnului viitorul lor. Reflecţia, tăcerea, rugăciunea, cântecul s-au împletit în mod armonios, producând adevărate cutremure interioare în sufletele tinerilor, care, primind binecuvântarea cu Sfântul Sacrament, au promis să se întoarcă după perioada examenelor pentru „a mulţumi”.

La finalul activităţii pr. Iosif Bisoc, OFMConv. le-a mulţumit atât PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă pentru ajutorul constant acordat învăţământului religios din dieceza noastră de Iaşi cât şi tuturor celor implicaţi în buna desfăşurare a pelerinajului (preoţi, profesori, elevi, organizatori). După salutul final al organizatorilor, după nelipsita şedinţă foto, după ce câteva grupuri au ales să coboare şi să viziteze Salina Cacica, tinerii au pornit din nou spre casă. Pentru cei mai mulţi dintre ei, drumul spre casă a însemnat şi un popas la Nisiporeşti, la mormântul Veronicăi Antal, tânără ce a murit apărându-şi curăţia. O adevărată mărturie de credinţă şi o provocare pentru tineri. Acolo s-au rugat pentru ridicarea ei la cinstea altarelor, dar şi pentru ca şi ei să trăiască această virtute.

Acesta a fost pelerinajul absolvenţilor: un drum al credinţei şi al speranţei. Aşezând faţă în faţă dificultăţile întâmpinate în organizarea pelerinajului şi modul în care el a fost trăit înţelegem o dată în plus că ceea ce se construieşte cu muncă şi sacrificii aduce adevărate roade de bucurie şi speranţă. La fel va fi şi cu examenele ce bat la uşa elevilor clasei a XII-a.

Iată câteva gânduri culese de la participanţi:

  • „Mă întorc acasă încrezătoare că împreună cu Dumnezeu totul e posibil. Am găsit astăzi răspuns la multe dintre preocupările şi întrebările mele. Sunt fericită. Sunt mândră de faptul că sunt creştină şi cunosc un grup de tineri apropiaţi de Biserică”. (Raluca, Iaşi)

  • „Am văzut astăzi că tinerii au credinţă”. (Silviu, Tămăşeni)

  • „A fost o zi în care am stat cu mine însămi. Am lăsat deoparte stresul şi preocupările zilnice. Astăzi nu am folosit deloc telefonul şi m-am simţit aproape de Dumnezeu”. (Diana, Iaşi)

  • „Până acum îi ofeream lui Dumnezeu doar frânturi din viaţa mea. Astăzi am reuşit să-i ofer o zi întreagă. Sunt încrezătoare că Dumnezeu va avea grijă de noi”. (Cornelia, Răducăneni)

Pr. Petru Tamaş

* * *

Mesajul trimis de PS Petru Gherghel

Sfinţia Voastră părinte inspector general Iosif Bisoc,
Preacucernici părinţi,
Dragi profesori şi educatori,
Dragi absolvenţi de liceu seria 2013,
Dragi pelerini,

Apreciem cu aleasă preţuire gândul ca la încheierea timpului formării voastre pentru viaţă, în şcoala generală şi în liceu, să răspundeţi cu entuziasm tineresc şi creştinesc la acest pelerinaj cu dorinţa să trăiţi împreună câteva ore într-un loc care vă uneşte şi, în mod deosebit, vă oferă un prilej binecuvântat de întâlnire cu cel ce v-a oferit şi vă oferă minunate daruri în viaţă şi, mai ales, darul cunoaşterii şi al ştiinţei, cu Dumnezeu, autorul a toate şi cuvântul veşnic, lângă sanctuarul dedicat Maicii Domnului, aici, la Cacica.

Ne-am fi bucurat şi mai mult dacă am fi putut participa personal, aşa cum era programat, la întâlnirea voastră şi la aceste momente de înălţare. Agenda noastră, a mea şi a episcopului Aurel, s-a complicat între timp cu câteva lucruri neprevăzute, trebuind să ajungem pe alte meleaguri: eu în Germania, la celebrarea înmormântării unui episcop drag nouă, dr. Reinhard Lettmann, episcop emerit de Münster, mare binefăcător al diecezei noastre şi conconsacrator al meu ca episcop, acum 23 de ani (la 1 mai 1990), iar a episcopului nostru auxiliar la celebrarea sfântului Mir în diferite locuri din Italia.

Mă bucur totuşi că tocmai în momentul întâlnirii voastre mă aflu în Polonia, pentru a definitiva proiectul cu noua înveşmântare a icoanei Maicii Domnului de la Cacica, scumpă nouă şi vouă tuturor, icoană care se află de câtva timp în pelerinaj în comunităţile noastre.

De aici, unde mă aflu în aceste momente, mă îndrept spre voi, spre toate gândurile şi intenţiile voastre, pe care le puneţi azi pe altarul sanctuarului din Cacica şi vă asigur că vă însoţesc pe fiecare, rămânând în comuniune spirituală cu voi toţi, dragi tineri şi tinere, absolvenţi de liceu, şi vă împărtăşesc sentimentele mele de preţuire şi bucurie pentru bucuria voastră şi a celor dragi. Mă alătur, împreună cu Preasfinţitul Aurel, părintelui prof. Iosif Bisoc şi tuturor părinţilor spirituali, ce vă asistă în drumul vostru de formare, precum şi profesorilor voştri, şi vă felicit din inimă dorindu-vă să aveţi mereu noi împliniri şi noi succese în munca şi pregătirea pentru viaţă.

Vă doresc din inimă binecuvântare cerească de la Domnul istoriei, iar de la Maica Domnului curajul unei iubiri generoase şi a unui „Da” fericit în trăirea credinţei voastre.

Să nu uitaţi să vă rugaţi la Maica Domnului pentru părinţii şi educatorii voştri şi să ne includeţi şi pe noi în cântările şi rugăciunile voastre.

Cu aleasă preţuire şi cu îmbrăţişarea noastră,

PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi

Album de fotografii: Cacica, pelerinajul absolvenţilor 2013

Tag:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − 9 =

Informații Contact

Oficiul pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școli se dorește a fi un instrument în favoare elevilor, profesorilor și tuturor acelora interesați de bunul mers al școlii.

Strada Mihail Sturdza, Nr. 25, Bloc 25,

0753 667 107 sau 0765 442 583

tamasps@yahoo.com

Derulare Sus